Gata cu copiile la xerox: instituțiile din România pierd dreptul de a te stresa cu copii la acte, ce s-a schimbat

de: Alexandru Puiu
20 05. 2021

Abia după eliminarea copiilor la xerox din fiecare interacțiune cu o instituție din România începe digitalizarea și se pare că ne îndreptăm cu pași repezi în această direcție. Instituțiile se pare că vor pierde dreptul să-ți mai ceară copii ale documentelor.

Indiferent dacă mergi la primărie, la prefectură, la poliție, la evidența populației, la ANAF sau orice altă instituție care îți mai trece prin cap, cineva îți cere o copie după buletin, certificat de naștere, certificat de căsătorie, permis de conducere, etc. Partea ciudată este că toate aceste instituții fac parte din același aparat administrativ și, în teorie, ar trebui să aibă acces la o bază comună cu datele tale. Până acum, respectivul detaliu era irelevant. Lucrurile pare totuși să se îndrepte, digitalizeze.

Persoanele care au depus o cerere pentru a li se furniza un serviciu public nu vor mai trebui să facă drumuri suplimentare pentru obținerea unor copii de pe documentele deja emise de alte entități, instituțiile publice urmând a comunica pe e-mail între ele în acest sens, cu acordul solicitantului, potrivit unei propuneri legislative înregistrate marți la Senat.

Propunere originală o găsești aici, dar merită să ai în vedere că este o completare a OUG nr.41/2016 referitoare la stabilirea unor măsuri pentru simplificarea procedurilor la nivelul administrației publice centrale. Ea vizează debirocratizarea sistemului administrativ prin facilitarea obținerii de copii ale diverselor documente de care ar putea fi nevoie pentru soluționarea unei cereri printr-un simplu e-mail între instituții, cu acordul expres al celui care a făcut cererea.

Ce spune proiectul de lege pentru eliminarea copiilor xerox

”(1) Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.

(2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin.(l), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, (…)”, se arată în documentul menționat.